Iarna se întoarce în România. Un val de ninsori și ger va lovi toate regiunile, temperaturile urmând să scadă de la 14-15 grade Celsius în sudul țării, la maxime de -3, -4 grade. Va ninge înclusiv în Capitală, unde se va depune strat de zăpadă.
„În special în jumătatea de nord a țării, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Vorbim de maxime care nu vor mai depăși 5-6 grade Celsius, în timp ce în sudul și sud-estul țării vor mai fi posibile valori apropiate de 13, 14 grade. Inclusiv în Capitală, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică preponderent ninsori și valori posibile spre -9.-10 grade Celsius, în noaptea de duminică spre luni. Sâmbătă răcirea se va extinde în toată țara, accentuat chiar și în zonele de sud și sud-est!, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la Antena 3.
Strat de zăpadă consistent
Vineri, 19 ianuarie, deşi vremea se va rãci accentuat în jumãtatea de nord a ţãrii, valorile de temperaturã se vor situa în continuare peste normele specifice perioadei, dar mai ales în sud şi sud-est.
Cerul va avea înnorãri şi vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse. În vest, centru, nord şi nord-est la început vor fi precipitaţii mixte, iar din a doua parte a zilei va ninge, iar în restul teritoriului vor fi ploi, care treptat, cu precãdere din a doua parte a nopţii se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare. La munte la începutul intervalului vor fi precipitaţii mixte, apoi doar ninsori şi local se va depune strat de zãpadã mai consistent în Carpaţii Orientali şi Meridionali.
Pe arii restrânse cantitãţile de precipitaţii vor depãşi 15 l/mp cu precãdere la munte şi în regiunile sudice. Vântul va avea intensificãri locale cu viteze în general de 45…50 km/h, iar pe creste de peste 70 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -8 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de polei, iar la începutul intervalului de ceaţã.
În București, valorile de temperaturã vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei, astfel cã temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimã va fi de 0…1 grad. Cerul va avea înnorãri, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii. Vor fi ploi, iar îndeosebi din a doua parte a nopţii se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificãri spre sfârşitul intervalului când la rafalã vor fi viteze de pânã la 45 km/h.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News