Ministrul Energiei anunță lansarea a două noi apeluri de 815 milioane de euro pentru producerea de energie verde 

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministerul Energiei va lansa în luna martie două noi apeluri în valoare de 815 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru producerea de energie verde din fonduri nerambursabile, a anunțat joi ministrul Sebastian Burduja.

„Nu puțini au pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a pune la treabă cele 16 miliarde de euro din Fondul pentru Modernizare. Iată că, în doar câteva luni, am lansat în decembrie 2023 apelul pentru instituții publice, pentru acoperirea consumului de energie electrică din surse regenerabile. Aceste proiecte sunt în plin proces de evaluare. În luna martie, vom lansa și aceste două apeluri, cu un sprijin de peste 800 de milioane de euro: sprijin pentru producție și autoconsum din producția de energie solară, eoliană și hidro. Toate aceste investiții înseamnă locuri de muncă, competitivitate pentru mediul privat românesc și facturi mai mici la energie pentru toți românii, pe termen lung. Vom continua acest efort în ritm susținut, pentru că mi-am asumat de începutul mandatului accelerarea tuturor programelor de investiții și transformarea României într-un hub energetic pentru întreaga regiune. În perioada următoare, așteptăm din partea potențialilor beneficiari orice sugestii de îmbunătățire a ghidurilor de finanțare, pentru a putea lansa în luna martie o nouă competiție de succes pentru România”, transmite Sebastian Burduja, ministrul energiei.

Bugetul total alocat celor două apeluri de proiecte este de 815.000.000 euro, sprijinul financiar fiind acordat sub formă de grant, în limita valorii ajutorului de stat de 20 milioane euro per beneficiar. Ajutorul de stat vizează capacitățile noi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile și este acordat investițiilor destinate producției de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro. Unul dintre dintre cele două apeluri încurajează, în mod particular, producția de energie verde pentru autoconsum de minim 70% din energia produsă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: