Polițiștii din cadrul IPJ Ilfov au făcut percheziții la sediul unei clinici medicale, de unde ar fi fost eliberate, în fals, fișe necesare pentru obținerea sau preschimbarea permiselor de conducere. Șase persoane au fost reținute.
”Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au făcut, joi, două percheziții, una la sediul unei clinici medicale private, iar cealaltă la o adresă din județul Călărași, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu.
Din cercetări au reieșit indicii cu privire la faptul că, în perioada 2019-2024, administratorii clinicii, împreună cu mai mulți medici, ar fi întocmit și eliberat în fals zeci de mii de fișe medicale necesare obținerii sau preschimbării permiselor de conducere, fără ca beneficiarii să se prezinte la clinică pentru a fi consultați, iar, dacă se prezentau, fie nu ar fi fost consultați de către toți medicii înscriși pe fișele medicale, fie ar fi fost consultați de către persoane care nu ar fi avut pregătirea medicală necesară de specialitate.
La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, parafe medicale, telefoane mobile și înscrisuri ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor investigate, pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de șase persoane, respectiv doi bărbați (46 și 49 de ani) și patru femei (34,53,48 și 56 de ani), urmând ca în cursul zilei de vineri, acestea să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri privind măsuri preventive”, a transmis IPJ Ilfov.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News