Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi va fi redeschis marţi publicului, după ce clădirea a fost reabilitată, investiţia realizată din fonduri europene ridicându-se la aproximativ 2,7 milioane de euro. Pe 3 ianuarie 1859 într-o sală din această clădire a fost decisă candidatura ca domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza.
Primăria Iaşi anunţă că a finalizat lucrările de modernizare a Muzeului de Istorie Naturală, astfel că marţi 23 ianuarie muzeul va fi redeschis vizitatorilor. La evenimentul de redeschidere sunt aşteptaţi preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, dar şi mai mulţi miniştri, între care şi cel al Culturii, Raluca Turcan.
Monumentul a fost consolidat şi reabilitat de Primăria Iaşi, printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare totală de 13,31 milioane de lei, adică aproximativ 2,7 milioane de euro.
Muzeul de Istorie Naturală a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române. Interiorul clădirii include biblioteca şi sala de conferinţe ale Societăţii de Medici şi Naturalişti, trei săli cu expoziţii de mamifere, două săli adăpostind colecţii ştiinţifice, o sală cu expoziţie de păsări, o sală cu expoziţie de nevertebrate inferioare, o sală cu expoziţie de nevertebrate şi insecte, dar şi o sală cu expoziţie mineralogie – paleontologie.
Totodată, muzeul mai include sala cu caracter istoric „Alexandru Ioan Cuza”. În această sală pe 3 ianuarie 1859 a fost decisă candidatura ca domn al Moldovei a colonelului Alexandru Ioan Cuza, eveniment care a însemnat declanşarea procesului Unirii Principatelor Române.
Urnele utilizate atunci există şi astăzi, fiind depuse la Muzeul Unirii din Iaşi.
Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost închis în anul 2013, întrucât clădirea risca să se prăbuşească.
În urma unor hotărâri judecătoreşti, imobilul a trecut în anul 2015 în patrimoniul Primăriei Iaşi, însă municipalitatea nu a avut fonduri pentru reabilitare.
În cele din urmă, Primăria Iaşi a realizat un proiect de modernizare cu finanţare europeană, iar lucrările de restaurare au fost demarate în anul 2019.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News