Candidaturile și șansele pentru Primăria Sibiu. Câteva scenarii

Sursă foto: sibiu.ro

Din sondajele de opinie cu care lucrau în prima parte a anului trecut atât liberalii, cât și social-democrații sibieni, rezulta că dacă Astrid Fodor va candida, ea va câștiga un nou mandat de primar al Sibiului fără nicio problemă. Iar dacă Astrid Fodor nu va candida, atunci funcția de primar al Sibiului va ajunge la candidatul PNL, aproape indiferent cine ar fi acesta. 

Între timp au mai fost realizate niște sondaje, dar schimbările – mai mult bănuite, deoarece odată cu apropierea nominalizărilor tensiunea crește, iar rezultatele „răsuflă” tot mai greu – nu cred că sunt de mare amploare.

În sensul că Astrid Fodor, dacă decide să candideze, va primi voturile necesare pentru un nou mandat fără nici cea mai mică problemă. Rezultatul nu este unul greu de bănuit: cu actualul sistem de ales primari într-un singur tur, cel în funcție are prima mare șansă. Apoi, strict referitor la Sibiu, mandatele lui Astrid Fodor au adus ceea ce de pe vremea lui Iohannis reclama opoziția: investiții în cartiere. Practic nu mai există cartier ai cărui locuitori să nu iasă din bloc ori casă și să nu vadă asfalt nou, parcări nou trasate, locuri de joacă prin apropiere. Noul stadion municipal rămâne cireașa de pe tortul proiectelor bifate de primarul Astrid Fodor care vor cântări în ochii electoratului mult peste tot ceea ce ar putea scoate în evidență contracandidații: urbanismul care frânează dezvoltarea orașului, lipsa unei strategii care să consolideze viitorul orașului pe o direcție sau alta, lentoarea implementării multor proiecte ori lipsa de implicare în proiecte de dezvoltare ample, precum imens de amânata zonă metropolitană și ale ei potențiale valențe. Sau orice altceva îi mai poate fi imputat lui Astrid Fodor.

Doar că Astrid Fodor nu cred că mai are o mare poftă de a candida. Urmează o campanie care va lăsa cicatrici pentru cei care vor fi în postura de a cere voturi, iar asta ar fi cea mai mică dintre probleme: în viitorul mandat este de așteptat ca numărul de voturi pe care să îl primească FDGR să fie și mai mic, prin urmare un soi de alianță în Consiliul local va fi absolut necesară pentru asigurarea unei majorități (iar asta într-un consiliu în care va intra și AUR, cu circul de rigoare). Alianță înseamnă negocieri, pierderea controlului, împărțirea de funcții, nervi tocați mărunt, scenarii pentru care Astrid Fodor va trebui să accepte compromisuri pe care niciun primar nu le-a mai făcut la Sibiu în ultimii 20 de ani. Pe lângă administrație, viitorul primar al Sibiului va trebui să facă prin urmare și multă politică, iar acest joc al democrației n-a mai fost exersat la Sibiu, la nivel local, de foarte mult timp.

În plus, într-un viitor eventual mandat, Astrid Fodor va descoperi și mai întunecat-agresiva întruchipare a politicii centrale: plecarea lui Klaus Iohannis de la Cotroceni va îngreuna misiunea unui primar FDGR cu treburi pe la București. Nu că Iohannis s-ar fi implicat foarte mult în sprijinirea administrației sibiene, dar faptul că ceilalți știu că actualul primar al Sibiului are „fir direct cu licuriciul-șef” reprezintă un avantaj de primă mână în orice situație în care este nevoie de un imbold la București pentru blocarea sau deblocarea unor situații.

În decizia lui Astrid Fodor de a merge sau nu mai departe va cântări – fără doar și poate – și ceea ce va avea de spus Klaus Iohannis. Vorba unui prieten, este „prea devreme” ca secretele din mandatele primarului Iohannis să ajungă pe mâna unor politicieni din alte partide. Iar FDGR nu mai are, în acest moment, pe nimeni cu dispoziția și notorietatea necesare pentru a intra cu șanse în cursa pentru Primăria Sibiu. Viceprimarul Corina Bokor ar obține, probabil, un scor chiar și sub al FDGR-ului dacă ar candida, iar alt nume din lista celor cu rezonanță în organizația sașilor nu mai este dispus să apară pe afișe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: