Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,78%. Acţiunile şi-au extins câştigurile după deschiderea bursei din SUA, deoarece indicii Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 au urcat la maxime record.
Acţiunile companiilor de tehnologie au crescut cu 2,1%, în timp ce titlurile băncilor şi acţiunile companiilor de retail au avansat ambele cu peste 1,2%.
Cu toate acestea, titlurile băncii Commerzbank din Germania a scăzut cu 3,4% după ce Bank of America Global Research a retrogradat acţiunile acesteia de la „neutru” la ”performanţă slabă”.
Operatorul francez de loterie La Francaise des Jeux a urcat în fruntea indicelui de referinţă european, cu o creştere cu peste 6%, după confirmarea că va achiziţiona compania suedeză de jocuri de noroc Kindred, pentru 2,7 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, acţiunile companiei elveţiane de echipamente de încălzire şi ventilaţie Belimo au scăzut cu aproape 8%, după ce veniturile sale din 2023 au fost sub estimări.
Banca Japoniei a început luni o reuniune de politică monetară de două zile şi îşi va anunţa decizia marţi. Banca Centrală Europeană îşi va anunţa joi decizia de politică monetară.
Indicele german DAX a avansat cu 0,77%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,56%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,35%. Indicele FTSE MIB a coborât cu 0,33%, dar IBEX 35 al bursei din Madrid a crescut cu 1,11%.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News