Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, rezultatul unui compromis patriotic

Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza / sursa: Radio România Actualități

Alexandru Ioan Cuza reprezintă o personalitate singulară. A fost simbolul unei mari cotituri istorice trăită de națiunea sa. Un timp, în Statul care s-a constituit prin strângerea laolaltă a moldovenilor și muntenilor în unice hotare, persoana sa întruchipa unitatea, căci marile puteri garante au acceptat faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 punând condiția – greu dacă nu imposibil de îndeplinit – ca noul domnitor să cârmuiască alternativ, într-o capitală sau cealaltă – la București sau la Iași – cu două guverne, două Adunări, două administrații, deși titulatura celor două țări era cea de Principatele Unite! Doar în persoana domnitorului unirea fusese îndeplinită!

Domnie sub semnul compromisului

Dubla alegere fusese rezultatul unui compromis patriotic. Cele două tabere, care se înfruntau pe plan social- politic, dar nu pe cel al realizării unității, aleseseră această soluție, în ziua de 24 ianuarie 1859, ca o ieșire dintr-un impas politic, care putea duce la confruntări armate și la năruirea perspectivelor unui viitor. Cuza a domnit sub semnul acestui compromis și al Convenției de la Paris din 1858, care – prin stipulațiile ei electorale – îngustase câmpul de manevră al forțelor politice, mai ales al celor înnoitoare. Până la urmă, a fost pus în situația de a a alege calea loviturii de stat, care îi va înlesni perfectarea procesului de reforme, dar va fi și preludiul căderii sale.

Deși în vâltoarea de la 1848 se manifestase pe poziții de extremă îndrăzneală, gata de a se jertfi, în anii Unirii ajunsese un moderat și nu se împăca – ca Ion Ghica sau Vasile Alecsandri – cu radicalii munteni, cărora le datora totuși alegerea sa de la București. Era un patriot îndârjit, dorea rezolvarea problemei țărănești, dar îl atrăgea totdeodată modelul bonapartist, căruia i s-a adaptat.

Pe undeva i-a plăcut în mai 1864 să dea lovitura de stat și n-a acceptat, în perioada următoare, o împăcare și conlucrare cu acești radicali ai lui Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, ceea ce ,de asemenea, a fost o premisă a pierderii domniei. Cuza s-a confundat cu țara și a slujit-o cu dăruire. Nu dorise domnia și este cert că voturile care i s-au acordat în adunarea preliminară a majorității naționale a Adunării Elective a Moldovei i-au fost date mai ales deoarece nu ceruse acest lucru.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: