Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că este într-un dialog corect cu reprezentanţii mai multor categorii sociale esenţiale pentru societatea noastră, precum oamenii din sistemul sanitar şi cei din apărare şi ordine publică, el precizând că, spre deosebire de alţi lideri politici care s-au prefăcut că aceste probleme nu există, el le ia în serios. ”Sunt sigur că românii s-au săturat de populism şi de promisiunea unor soluţii miraculoase”, a mai spus premierul.
”Aşa cum am promis, sunt într-un dialog corect cu reprezentanţii mai multor categorii sociale esenţiale pentru societatea noastră, precum oamenii din sistemul sanitar şi cei din apărare şi ordine publică. M-am întâlnit cu liderii sindicali, dar m-am dus să discut direct şi cu cei care lucrează zilnic pentru a salva vieţile românilor. Prioritatea mea şi a acestui Guvern este să eliminăm inechităţile acumulate de-a lungul multor ani”, a anunţat premierul.
El a continuat: ”Spre deosebire de alţi lideri politici care s-au prefăcut că aceste probleme nu există, eu le iau în serios! Le voi discuta în continuare sincer şi aplicat şi îmi voi asuma toate măsurile care sunt rezonabile şi realizabile”.
”Sunt sigur că românii s-au săturat de populism şi de promisiunea unor soluţii miraculoase!”, a completat şeful Executivului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News