Se dau bursele înapoi. S-a greşit la calcule, Curtea de Conturi spune că trebuie returnaţi 20.800 de lei

bani
Sursa foto: INQUAM / OCTAV GANEA

Mai mulți elevi ai unui liceu din Ploiești au primit ilegal bursele în anul școlar 2021-2022. Conducerea liceului trebuie să recupereze banii.

Se dau bursele înapoi într-un liceu din Prahova. În urma unui audit al Camerei de Conturi efectuat anul trecut la Primăria Ploiești s-a descoperit că mai mulți elevi ai unui liceu din Municipiu au încasat burse școlare fără să aibă acest drept în școlar 2021-2022. Aceștia au avut un număr mai mare de absențe nemotivate decât limita admisă de Ministerul Educației, potrivit observatorulph.ro.

La Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești, inspectorii financiari au constatat că nu au fost respectate criteriile de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

Bursele elevilor, blocate printr-un act normativ de Ministerul Educației! Mii de copii nu au primit banii pe ultimele cinci luni de cursuri
S-a constatat că, în cazul unor burse acordate elevilor din mediul rural, în luna decembrie 2022, nu au fost efectuate verificări cu privire la respectarea condiției de prezență la cursurile din semestrul II al anului școlar 2021-2022.

Elevii care aveau mai multe absențe decât permite cadrul legal pentru încasarea burselor au primit în total 20.800 lei, bani pe care conducerea unității de învățământ trebuie să-i recupereze, conform sursei citate.

Cuantumul bursei sociale pentru elevii din mediul rural a fost de 200 de lei pe lună și era condiționată de numărul de absențe. Dacă elevii aveau 10 sau mai multe absențe într-o luna, nu mai primeau bursa pe luna respectivă.

Numărul burselor de merit, redus aproape la jumătate din anul școlar 2024 – 2025. Apare un nou tip de bursă școlară. Ce criterii vrea să introducă ministrul Educației
Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației în 2022, după doar un an în care s-a acordat. Nici în anul școlar 2023-2024 nu a fost inclusă.

Bursele sociale pentru elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu au fost eliminate, pentru că „li se va deconta transportul”, a explicat secretarul de stat Florian Lixandru, în septembrie 2023.

Burse 2024, haos total. Avocatul Poporului a aflat după jumătate de an că elevii cu medii de 1 iau burse de merit şi atacă legea la CCR.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: