Ce salariu are Leonard Doroftei în Canada. „Lucrez fără pauză”. „Moșul”, numit „impostor” și „cerșetor” în România

Sursă foto: Facebook/ Leonard Doroftei Oficial

Obligat de autorități să renunțe la restaurantul pe care îl avea în centrul Ploieștiului, orașul său de baștină, Leonard Doroftei a decis să plece din România. S-a întâmplat în 2019, când fostul mare pugilist s-a mutat în Canada împreună cu familia sa.

„Moșul”, care în prezent are 53 de ani, a luat-o de la zero în Montreal. Doroftei și-a deschis o sală de box și este decis să găsească un puști capabil să-i calce pe urme. Pentru ca acest lucru să devină realitate, fostul campion mondial muncește zilnic.

„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor.

Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.

A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând”, a declarat Leonard Doroftei, potrivit gsp.ro.

Pe lângă banii pe care îi câștigă în Canada, „Moșul” mai încasează din România o rentă viageră în valoare de aproximativ 2.000 de euro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: