AfD suferă înfrângere în turul doi a alegerilor locale din Turingia, în urma manifestaţiilor împotriva extremei drepte 

Sursă foto: Wikipedia

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a fost înfrântă în alegeri locale în Turingia (est), unde a obţinut 47,6% din voturile exprimate în turul doi, cu doar 1,9 puncte în plus faţă de primul tur, în urma unor manifestaţii de o amploare fără precedent în întreaga ţară împotriva programului său politic, după ce părea, de luni de zile, că se află într-o ascensiune de nezdruncinat, relatează AFP.

AfD a pierdut astfel pariul de a obţine a o a doua preşdenţie de canton în alegerile locale din districtul Saale-Orla, în landul Turingia.

Candidatul AfD Uwe Thrume a obţinut doar 47,6% din voturile exprimate în al doilea tur de scrutin, duminică, cu 1,9 puncte procentuale în plus faţă de primul tur.

Rivalul conservator al acestuia, Christian Herrgott, a obţinut o victorie cu 52,4% dintre voturile exprimate.

AfD – care era favorit – a fost înfrânt ”mulţumită mobilizării societăţii civile”, a apreciat numărul doi al landului Turingia, Georg Maier, de la Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz.

Acest scrutin reprezenta un test, în contextul în care manifestaţii de mare amploare se desfăşoară de aproximativ două săptămâni împotriva acestui partid de extremă dreapta şi a programului politic al acestuia, considerat rasist de către critici.

Peste 800.000 de oameni au ieşit în stradă în acest weekend, la Hamburg şi Düsseldorf, pentru a denunţa AfD şi pericolele la adresa democraţiei pe care le reprezintă, în opinia lor, au anuţat duminică organizatorii.

Weekendul trecut, organizatorii estimau că la manifestaţii au luat parte 1,4 milioane de persoane.

PLAN DE EXPULZARE

Această mobilizarea a societăţii civile a fost declanşată de dezvăluiri de presă care au provocat un adevărat cutremur în Germania.

Membri AfD, un partid antimigraţie şi antisistem, au discutat la sfârşitul anului trecut despre un plan de expulzare masivă din Germania a străinilor şi ”cetăţenilor neasimilaţi”.

Un sondaj realizat de Institutul Insa în urma primelor manifestaţii a arătat un recul al intenţiilor în favoarea AfD de la 23% la 21,5%.

Manifestaţiile ”au efect”, declara tabloidului Bilod directorul institutului, Hermann Binkert.

Însă AfD rămâne al doilea cel mai popular partid din Germania în sondaje, după opoziţia conservatoare CDU-CSU. El beneficiază de nepopularitatea coaliţiei cancelarului Olaf Schilz.

Potrivit cotidianului FAZ, 130-150 de noi membri aderă zilnic la AfD, care ar putea avea până la sfârşitul lui 2024 40.000-60.000 de membri.

”Trebuie să fim sinceri, geniul rău a ieşit din sticlă”, declara săptămâna aceasta cotidanului Die Zeit cancelarul german Olaf Scholz, care a încercat până acum să minimalizeze ascensiunea extremei drepte.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: