Cluj Arena, stadionul aflat sub autoritatea forului administrativ judeţean Cluj, a obţinut venituri în sumă totală de 5.947.929,40 lei în anul 2023. Potrivit CJ Cluj, veniturile realizate din exploatarea stadionului Cluj Arena au crescut constant, respectiv cu cca. 23% faţă de anul 2019, excepţie făcând doar anii pandemici 2020 şi 2021.
„Cluj Arena este şi va rămâne un stadion multifuncţional, deschis tuturor iubitorilor de sport, muzică şi evenimente culturale, private sau publice. Sunt importante atât acest trend crescător al veniturilor cât şi faptul că toate aceste evenimente aduc notorietate Clujului, în plan naţional şi internaţional”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Cele mai importante cinci surse de venituri ale Consiliului Judeţean Cluj, în 2023, la stadionul Cluj Arena:
– Concerte/festivaluri/competiţii: 1.257.819 lei
– Chirii permanente/chirii săli de conferinţă, multifuncţională, VIP: 1.174.570 lei
– Taxe de parcare: 436.817 lei
– Taxe pentru afişarea de publicitate: 143.570 lei
În ceea ce priveşte numărul de evenimente organizate în cadrul stadionului Cluj Arena, în 2023 au existat 98 de asemenea evenimente, din care 26 au fost de natură strict sportivă.
Sursa citată menţionează că, pentru a realiza o comparaţie sumară, rezultatele din anul precedent ale Arenei Naţionale din Bucureşti, cel mai mare stadion din România, se situează mult sub cele ale Cluj Arena, respectiv doar 39 de evenimente organizate şi încasări de sub 5 milioane de lei.
„Cifrele sunt cu atât mai relevante dacă se are în vedere faptul că pentru edificarea Cluj Arena costurile au fost de 44 milioane de euro în timp ce construcţia Stadionului Naţional a avut un cost total estimat de 207 milioane de euro„, a precizat CJ Cluj.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News