A crescut numărul turiștilor și al nopților de cazare în România

Sursa foto: Pixabay

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primele șapte luni, au însumat 7,6 milioane de persoane, în creștere cu 3,8% față de perioada similară din 2023, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,9%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 17,1%. Pe țări, cei mai mulți turiști au provenit din Germania (128.900 persoane), Italia (117.800 persoane) și Israel (83.100 persoane).

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.07.2024, au însumat 7.666.500 persoane, în creștere cu 3,8% față de perioada 01.01.-31.07.2023. Din numărul total de sosiri, în perioada 01.01.-31.07.2024, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,9%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 17,1%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.07.2024 au însumat 15975,9 mii, în creștere cu 3,4% față de cele din perioada 01.01.-31.07.2023”, arată datele INS.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01.-31.07.2024, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,8%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 17,2%. Durata medie a șederii în perioada 01.01.-31.07.2024, a fost de 2,1 zile la turiștii români, cât și la turiștii străini, scrie News.ro. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 01.01.-31.07.2024 a fost de 28,7% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de perioada 01.01.-31.07.2023.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: