A decedat Vittorio Emanuele de Savoia, fiul ultimului rege al Italiei

Sursa foto: Wikimedia Commons

Vittorio Emanuele de Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea, a decedat sâmbătă dimineaţă la vârsta de 86 de ani, informează ANSA şi AFP.

„La ora 07.05 în această dimineaţă, 3 februarie 2024, alteţa sa regală Vittorio Emanuele, duce de Savoia şi principe de Napoli, a încetat din viaţă în linişte la Geneva, înconjurat de familie”, a transmis Casa de Savoia într-un comunicat.

Acesta menţionează că „locul şi data funeraliilor vor fi anunţate cât mai curând posibil”.

Vittorio Emanuele ar fi împlinit 87 de ani pe 12 februarie.

El era şeful Casei de Savoia, care a condus Italia de la unificarea din 1861 până în 1946, când italienii au votat prin referendum abolirea monarhiei şi crearea Republicii italiene.

Detestaţi de mulţi italieni pentru colaborarea cu dictatorul fascist Benito Mussolini înaintea şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi pentru fuga de la Roma în 1943 pentru a evita armata germană, Umberto al II-lea – care s-a aflat pe tron doar din mai până în iunie 1946, şi familia sa au plecat în exil în Elveţia.

Vittorio Emanuele a putut reveni pe teritoriul Italiei de-abia în decembrie 2002, după ce parlamentul a abolit interdicţia impusă moştenitorilor de sex masculin ai familiei regale. Pentru aceasta, Vittorio Emanuele a trebuit să jure fidelitate Republicii, un gest pe care îl refuzase multă vreme.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: