A doua zi de grevă în Educaţie

Protest FSLI educație
Protest FSLI educație. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

UPDATE, ORA 10.36

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că nu există o invitaţie la negocieri pentru sindicat. Greva va dura cât vor dori membrii sindicali, singurii în măsură să suspende această acțiune de protest dar numai în urma unei soluții credibile oferite de Guvern, a menţionat el.

Soluția nu este decât la Guvern. Nu, nu există niciun fel de invitație de tipul acesta (n.r. – pentru negocieri).  Noi avem disponibilitate, dar ei se pare că nu au timpul necesar pentru a veni cu răspunsuri concrete la întrebările colegilor noştri și la solicitările legitime pe care le au”.

Nistor a precizat că profesorii au nevoie nu de bonusuri, ci de o salarizare decentă. “Foarte mulți colegi părăsesc sistemul de învățământ în următorii 2-3 ani prin pensionare sau alegând un alt domeniu de activitate. Foarte puțini mai intră în sistemul de învățământ şi foarte puțini sunt cei care mai au vocație. Mesajul pentru părinți lși elevi este să fie înțelegători față de noi, nu vrem răul nimănui, ne-a ajuns cuțitul la os, avem nevoie de sprijinul lor și ar fi cazul să fim solidari și uniți pentru a impune Guvernului rezolvarea problemelor  cu care ne confruntăm”, a adăugat el.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Greva declanşată de Sindicatele din Educaţie continuă marţi. Greviştii ameninţă totodată că vor ieşi în stradă dacă Guvernul nu propune soluţii concrete pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” a trasmis Executivului un mesaj clar:

„Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatelor.

Sindicaliţii spun că angajaţii din Educaţie nu sunt „asistaţi social” şi că nu vor accepta „aşa-zisa ofertă a Guvernului României”.

„Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: Aşa nu se mai poate! Acum, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!”, au transmis greviştii.

De cealaltă parte, ministrul Muncii Marius Budăi, a afirmat că este dispus să se întâlnească oricând cu reprezentanţii greviştilor pentru reluarea cursurilor. El a precizat totodată că ordonanţă de urgenţă care pune în practică stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate este gata de a fi pusă în dezbatere.

„Acea ordonanţă de urgenţă este gata deja şi probabil până diseară sau mâine dimineaţă, cel târziu, va fi pusă în transparenţă publică”, a spus luni Marius Budăi.

Guvernul anunţase anterior că îşi menţine angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură care vizează creşterea veniturilor va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.

Luni seara, preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a afirmat că mesajul premierului Nicolae Ciucă în care profesorii erau chemați să revină la catedră nu va face decât să crească numărul greviştilor.

El a precizat că rezolvarea conflictului ar veni după ce Guvernul vine cu un act normativ prin care să acorde o mărire salarială în avans faţă de legea salarizării.

Peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic au intrat luni în grevă generală, prima în acest sector după 18 ani.

Principala revenidicare a sindicaliştilro din Educaţie este de natură salarială, ei solicitând ca un profesor debutant să fie retribuit cu 4.000 de lei pe lună, iar unul la final de carieră să primească 7.000 de lei net.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: