UPDATE Ședinţă extraordinară de Guvern. Se amână din nou decizia privind tăierile din administrație

Guvernul României
Sursa foto: Pinterest

Liderii Coaliției au discutat câteva ore la Palatul Victoria reformele și temele restante rămase pe agenda Executivului. Deși Ilie Bolojan ar fi dorit să își asume răspunderea în fața Parlamentului pe tăierile din administrație în jurul datei de 29 ianuarie, în ședința de luni nu s-au înțeles, astfel că reforma este, din nou, amânată.

UPDATE 17:10 Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va merge miercuri la Bruxelles pentru discuții cu oficialii europeni pe marginea proiectului de buget pentru anul 2026. Surse politice au declarat pentru Digi24 că ministrul ar urma să își asume un deficit bugetar de 6,2%.

 

UPDATE 16:30 Guvernul amână angajarea răspunderii pentru reforma administrației publice și pachetul de măsuri de relansare economică.
Decizia urmează să fie luată abia în luna februarie, nu joi, așa cum era anunțat inițial, pe fondul unor neînțelegeri în coaliție, iar pachetul de relansare va fi axat exclusiv pe sprijinirea companiilor, potrivit surselor Știrile ProTV.

Sursele citate susțin că discuțiile dintre liderii politici vizează în special conținutul măsurilor economice, unele dintre acestea fiind contestate din cauza impactului bugetar și a efectelor asupra mediului de afaceri. Negocierile continuă, iar o decizie finală este așteptată în perioada următoare.

UPDATE 13:30: Coaliţia de guvernare s-a reunit, luni, în şedinţă, la Palatul Victoria, stabilirea calendarului asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pe cel privind relansarea economică, aflându-se pe agenda partidelor. Partidele trebuie să finalizeze şi discuţiile privind proiectul bugetului de stat pe 2026.

Prioritatea coaliţiei este stabilirea calendarului asumării răspunderii în Parlament pe pachetul de reformă a administraţiei, care prevede tăieri ale cheltuielilor cu salariile, dar şi pachetul cu măsuri de relansare a economiei, solicitat de PSD şi la care s-a lucrat, în ultimele zile, într-un grup de lucru forma din cele patru partide şi condus de Ministerul Finanţelor.

Guvernul ar vrea ca angajarea răspunderii în Parlament să se facă la finalul acestei săptămâni, într-o sesiune parlamentară extraordinară, pentru că deputaţii şi senatorii sunt în vacanţă parlamentară şi urmează să revină la lucru de la 1 februarie.

De asemenea, asumarea răspunderii pe pachetul reformei administraţiei trebuie să aibă loc înainte de a începe dezbaterile în Parlament pe bugetul de stat pe 2026.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirma recent că pachetul legislativ care stabileşte reduceri de cheltuieli în zona administraţiei publice este ”foarte important” în calculele făcute pentru elaborarea bugetului de stat pentru anul 2026.

Şi pachetul de relansare economică a fost în discuţia partidelor din coaliţie, în ultima perioadă.

Fostul ministru de Finanţe, deputatul PSD Adrian Câciu spunea că toate propunerile PSD vor fi incluse în pachetul de relansare economică şi sunt completate şi cu măsuri de la PNL, UDMR şi USR, în urma discuţiilor care au avut loc, joi, în cadrul grupului tehnic de lucru.

El a menţionat că viteza de implementare va face diferenţa şi ar vrea ca în martie aceste măsuri să fie deja în implementare.

Câciu a mai spus că în pachet va exista şi o componentă pe partea de prelucrare, unde suferă cel mai mult România.

 

Știrea inițială – Ilie Bolojan a convocat pentru luni, 26 ianuarie 2026, la ora 16:00, o ședință extraordinară la Guvern. Surse politice susţin că în cadrul ședinței va fi discutat bugetul pentru anul 2026 și în special Legea plafoanelor, care stabilește parametrii bugetari pentru anul în curs.

 

Aceleaşi surse politice mai susţin că Ilie Bolojan ar putea merge, tot luni, 26 ianuarie 2026, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu Dan despre împărțirea banilor pentru Capitală în bugetul de stat

 

PSD și primarii PNL sunt tot mai nemulțumiți de politicile guvernamentale. În interiorul PSD se discută tot mai des despre posibilitatea înlocuirii actualului prim-ministru ca opţiune preferată ieşirii de la guvernare. Această ipoteză a fost exprimată public și de secretarul general al partidului, Claudiu Manda, care a declarat că „s-ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul, că nu mai merge, nu mai respectă playlist-ul”.

 

Daniel Fenechiu: Nu există nici un motiv rezonabil pentru ca Ilie Bolojan să plece

Daniel Fenechiu crede că nu sunt motive ca premierul Ilie Bolojan să fie înlocuit din funcție: „Personal, nu văd nici un motiv rezonabil pentru care Bolojan să plece de la conducerea Guvernului. Sincer, cred că nici cei care vorbesc despre plecarea lui Bolojan nu-și doresc în realitate plecarea lui”.

În opinia sa, „toți realizează că e nevoie de reformă și este extrem de greu să găsești un om politic care să-și asume o reformă în momentul ăsta și măsurile care sunt necesare”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: