Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul naţional e-Transport . Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală care pot apărea în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Potrivit unui comunicat al MF, în vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naţionale cu risc fiscal ridicat şi transporturi internaţionale, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul naţional e-Transport, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmăreşte creşterea capacităţii administrative de combatere a fraudei fiscale, informează Agerpres. Prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport.
„Este un sistem creat special pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală care pot apărea în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, pentru cei care aleg să efectueze livrări sau transferuri neoficiale, care duc la pierderi fiscale pentru stat şi la distorsiuni în concurenţa corectă între companii. Prin intermediul RO e-Transport, autorităţile pot monitoriza în timp real mişcările de mărfuri pe drumurile naţionale, identificând şi investigând potenţialele cazuri de nereguli sau de fraudă fiscală. În final, sistemul RO e-Transport reprezintă o componentă vitală din ecosistemul de modernizare şi eficientizare a administraţiei fiscale pe care îl implementăm anul acesta”, a explicat ministrul Finanţelor, în comunicatul citat.
Pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO e-Transport va prelua date din sistemele proprii de poziţionare în situaţia în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme sau de la dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit, pe care va fi instalat software-ul pus la dispoziţie, în mod gratuit, de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News