Skip to content
Sănătate

A fost găsită o soluție pentru criza medicamentului Euthyrox, care afectează jumătate de milion de pacienţi români

twitter

Pacienții cu afecțiuni tiroidiene vor găsi din nou în farmacii tratamentul care a lipsit în ultimele săptămâni, anunță Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC). Este vorba despre un medicament donat, importat din Spania, echivalent al produsului comercializat în România sub denumirea de Euthyrox 100 mcg.

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a încheiat, cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, un acord  de donație cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) cu scopul de a contracara criza de Euthyrox din țară, potrivit sursei citate.

Medicamentul Euthyrox 100 mcg donat, este importat din Spania, cu respectarea legislației române în vigoare, autorizat de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și este echivalentul produsului comercializat în România sub denumirea de Euthyrox 100 mcg. Acest medicament este esențial în tratamentul pacienților cu afecțiuni tiroidiene, în patologia gușii benigne sau maligne ale adultului, în completarea deficitelor de substituție cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parțiale ale tiroidei (tiroidectomie).

Un comprimat de Euthyrox 100 mcg conține levotiroxină sodică 100μg disponibil în noua formulă, scrie digi24.ro.

Se estimează că în România sunt în jur de 500.000 de pacienți cu afecțiuni tiroidiene care au ca recomandare tratamentul cu acest medicament. Cele 5.000 de cutii de Euthyrox 100 mcg, cu o valoare totală de 85.839 lei sunt disponibile începând cu data de 20.05.2020

Pacienții care au nevoie de acest medicament în tratamentul curent se vor prezenta la farmacie cu rețeta, scrisoarea medicală sau alt document eliberat de către medic care recomandă un tratament cu Euthyrox. Persoanele care nu se pot deplasa pot trimite un reprezentant la farmaciile menționate cu o copie după aceste documente, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *