Baza sportivă din stațiunea Borsec, renovată, modernizată și extinsă cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI) a fost inaugurată miercuri, în prezența ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a președintelui UDMR Kelemen Hunor, dar și a fostului mare fotbalist Ladislau Boloni, la eveniment fiind prezenți și parlamentari UDMR, autorități județe și primari din zonă.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Borsec, ‘investiția de 18 milioane de lei, realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), a transformat complet infrastructura sportivă din oraș’, reprezintă un pas semnificativ în revitalizarea vieții sportive din Borsec și deschide noi perspective în domeniul turismului sportiv, ‘aducând un plus de oportunități pentru comunitate’.
Prezent la festivitatea de inaugurare, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a vorbit despre importanța acestei investiții.
‘Este o investiție importantă nu numai pentru că îmbunătățește condițiile de zi cu zi ale generațiilor existente, care cresc astăzi, dar este și un important mesaj. Că avem credință, avem încredere că aici, pe pământul natal, pentru copiii, pentru nepoții noștri, dorim să facem o infrastructură modernă. O infrastructură sportivă care să-i ajute și pe ei și să avem în continuare generații întregi pe acest pământ natal’, a declarat Cseke Attila.
Acesta a punctat că pentru realizarea investiții s-au alocat trei milioane de Euro bani guvernamentali, la care se adaugă și contribuția Primăriei orașului Borsec.
La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor s-a declarat onorat că la eveniment a participat fostul mare fotbalist Ladislau Boloni și a vorbit despre faptul că este important să muncești pentru a-ți atinge visul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News