Guvernul României a adoptat, miercuri, la propunerea Ministerului Culturii, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Modificările propuse asupra Legii nr. 422/2001 vizează, în principal, eficientizarea procesului de protejare a monumentelor istorice prin introducerea posibilităţii de notificare publică a deciziilor de clasare de urgenţă. Această ordonanţă permite luarea rapidă a măsurilor necesare pentru salvarea bunurilor imobile aflate în pericol iminent de distrugere sau de alterare fizică.
De asemenea, este propusă o extindere a surselor de finanţare pentru Institutul Naţional al Patrimoniului în vederea diversificării portofoliului de investiţii care se pot realiza. În felul acesta va putea fi demarat un program de intervenţie pentru restaurarea caselor memoriale şi a altor clădiri monument istoric.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News