La scurt timp după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, Dan Trifu devine primul candidat care își anunță oficial intenția de a intra în lupta pentru Primăria Generală a Capitalei.
„Pentru că nu putem lăsa Capitala pe mâna unor oameni care au generat și întreținut corupția sau nu au luat atitudine împotriva fărădelegilor, eu, Dan Trifu, îmi anunț candidatura pentru poziția de Primar General”, a declarat Dan Trifu, potrivit ONG-ului Eco-Civica.
Noul primar al Capitalei va fi stabilit în acest an, după ce edilul în exercițiu Nicușor Dan a fost ales, duminică, președinte al României.
Cine este Dan Trifu
Dan Trifu, vicepreședintele Fundației Eco-Civica, s-a alăturat REPER în octombrie 2024. Anul trecut, el a candidat pentru acest partid pentru Senat, în Ilfov.
Absolvent al mai multor cursuri postuniversitare în managementul ariilor protejate, Dan Trifu activează din 1998 în cadrul Fundației Eco-Civica, un ONG dedicat protejării mediului, patrimoniului istoric și drepturilor omului, luptând împotriva abuzurilor urbanistice și arhitecturale.
Cu o experiență vastă, Dan Trifu a instrumentat peste 300 de procese în instanță, dintre care 43 sunt încă pe rol, și a contribuit activ în comisiile de mediu și urbanism din Ilfov și București timp de peste 20 de ani, potrivit REPER.
Calcule la partide
Primăria București are acum doi viceprimari, Stelian Bujduveanu de la PNL și Adrian Vigheciu de la PSD, iar Consiliul Local va trebui să aleagă dintre cei doi pentru a asigura interimatul.
Partidele se pregătesc deja pentru campania locală din București.
În PSD există cel puțin doi posibili candidați, iar partidul urmează să decidă după ce, în această săptămână, vor avea loc două ședințe decisive care vor stabili noua conducere a partidului. Cum poziția lui Marcel Ciolacu e fragilă, e de așteptat ca primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, să fie un candidat pentru șefia partidului, potrivit surselor G4Media. Dacă el va câștiga funcția de președinte PSD, e posibil să își dorească și o candidatură la Primăria București.
Și Gabriela Firea, fost primar PSD al Capitalei și actual europarlamentar, și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat. Ea a făcut o declarație publică în urmă cu o săptămână, în plină campanie pentru prezidențiale.
În USR este vehiculat numele lui Cătălin Drulădrept posibil candidat pentru Primăria București, potrivit informațiilor G4Media. Drulă a fost ministru al Transporturilor în guvernul de coaliție PNL-USR-UDMR și a condus USR după demisia lui Dacian Cioloș. El a plecat de la șefia partidului după alegerile locale și europarlamentare din iunie 2024.
În PNL, numele cel mai vehiculat este Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, aflat la al doilea mandat de edil. Ciucu e și prim-vicepreședinte PNL și are o relație bună cu Ilie Bolojan, care va prelua, cel mai probabil, șefia PNL. Pe de altă parte, Ciucu e în relații tensionate cu organizația PNL București.
Un alt posibil candidat la Primăria București e Cristian Popescu Piedone (PUSL), actualul șef al Protecției Consumatorilor. El a candidat fără succes și la alegerile locale din 2024. Piedone e într-o campanie susținută de imagine din poziția de șef al Protecției Consumatorilor.
Și Vlad Gheorghe, ex-USR, ar putea intra în cursa pentru București, potrivit informațiilor G4Media. Aliat al lui Nicușor Dan în campania prezidențială, el ar putea candida ca independent.
AUR nu și-a stabilit încă un posibil candidat la Primăria București, potrivit informațiilor G4Media. În 2024, candidatul partidului, Mihai Enache, a obținut doar 3% din voturi.
Calendarul arată că alegerile pentru Primăria București ar putea fi organizate în luna septembrie.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News