Skip to content
Politică

A început războiul! PACT cere demisia Ecaterinei Andronescu

trilulilu.ro

A început războiul: Partidul Platforma Acţiunea Civică (PACT) condamnă  amendamentul Comisiei de Învăţământ a Senatului prin care  se vrea amânarea concursurilor pentru posturile de directori din şcoli şi solicită demisia doamnei Ecaterina Andronescu de la şefia Comisiei de Învăţământ din Senat, dar şi din funcţia de senator, potrivit unui comunicat de presă remis, sâmbătă, redacţiei de ştiri Psnews.ro

”Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) condamnă amendamentul Comisiei de Învăţământ a Senatului prin care se vrea amânarea concursurilor pentru posturile de directori din şcoli.

Amendamentul poartă semnătura Ecaterinei Andronescu, membru PSD şi fost ministru al educaţiei în perioada guvernelor Năstase (2000 – 2003) şi Boc (2008 – 2009), cercetată de DNA şi acuzată de plagiat.  Scopul vădit al amendamentului este de a evita depolitizarea şcolilor românesti, pentru a prelungi mandatul directorilor fideli PSD.

Senatorul PSD a recunoscut introducerea amendamentului în lege, spunând că „există o asemenea lege în Parlament, dar nu ştiu când se va vota, când o să o pună pe ordinea de zi Biroul permanent al Senatului”.  

Motivele invocate de doamna Ecaterina Andronescu sunt o dovadă clară a faptului că PSD nu doreşte depolitizarea sistemului de învăţământ, preferând să păstreze controlul politic al unităţilor şcolare.  Ecaterina Andronescu nu a înţeles scopul concursurilor corecte pentru directori, fiind îngrijorată că foştii directori nu-şi vor continua mandatul, doar 10% dintre aceştia urmând să rămână în funcţii.

PACT susţine că birocraţii şi politrucii susţinuţi de PSD şi PNL la conducerea Ministerului Învăţământului, Inspectoratelor Şcolare şi a şcolilor sunt sursele situaţiei dezastruoase a învăţământului de astăzi. PSD spune “nu” constant ideilor de reformă, profesionalismului, si astfel neagă elevilor şi studenţilor români oportunitatea unui viitor pe care îl merită.

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor propune organizarea transparentă, eficientă şi corectă a concursurilor pentru ocuparea tuturor functiilor de conducere, după metodologia propusă, precum şi reproiectarea curriculei după standarde occidentale: introducerea deciziei elevilor în alegerea unui număr de maxim 8 materii studiate într-un an şcolar.

Totodată, educaţia elevilor trebuie să fie în mâna unor oameni competenţi şi profesionişti si nu a unor activişti de partid. Expertul în educaţie Marian Staş consideră că amânarea concursurilor până la sfârşitul semestrului II ar duce la politizarea acestora, însă “dacă concursurile vor fi organizate în octombrie, organizarea trebuie să fie una corectă, asigurându-se materialele pentru profesorii care vor să participe, astfel încât posturile să fie ocupate de profesionişti”.

Toate cele de mai sus, alături de declaraţia doamnei Andronescu conform căreia “nu înţelege toată agitaţia formată”, ne fac să solicităm, pe aceasta cale, DEMISIA doamnei parlamentar la al cincilea mandat Ecaterina Adronescu atât de la conducerea Comisiei de Învăţământ a Senatului, precum şi din funcţia de senator”, se arată în comunicat.

 

1 comentariu la “A început războiul! PACT cere demisia Ecaterinei Andronescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *