Skip to content
Politică

A influențat Rusia alegerile din SUA? Un jurnalist american îl confruntă pe Putin (VIDEO)

Un jurnalist american îl confruntă pe președintele rus, Vladimir Putin.

Astfel, într-un interviu acordat postului de televiziune american NBC, președintele rus Vladimir Putin răspunde întrebărilor și temelor de discuție lansate de jurnalista Megyn Kelly.

Prin temele abordate în cadrul interviului s-a aflat și investigaţia din Statele Unite privind presupuse interferenţe ale Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

În acest context, Putin a negat, in timpului unui interviu cu moderatoarea Megyn Kelly vreo implicare a Kremlinului in campania online, asupra careia procurorul special Robert Mueller a lansat acuzatii luna trecuta. Amintim că procurorul Robert Mueller a pus sub acuzare 13 cetăţeni ruşi şi alte trei entităţi străine pe 16 februarie pentru amestecul în alegerile prezidenţiale din 2016.

„De ce aţi decis că autorităţile ruse, inclusiv eu, au oferit permisiune cuiva să facă asta? Şi ce dacă ar fi vorba despre cetăţeni ruşi? Sunt 146 de milioane de ruşi. Nu îmi pasă deloc … Aceşti cetăţeni nu reprezintă interesele statului rus. Poate că nici măcar nu sunt ruşi. Poate că sunt ucraineni, tătari, evrei, dar cu cetăţenie rusă. Inclusiv aceste aspecte trebuie verificate. Poate că au dublă cetăţenie sau doar drept de şedere. Poate că americanii i-au plătit pe aceşti oameni să acţioneze. Cum putem şti asta? Eu nu ştiu„, a spus Putin în interviul oferit jurnalistei Megyn Kelly.

Mai mult, chestionat de către jurnalista Megyn Kellynt dacă nu este interesat de faptul că anumiţi cetăţeni ruşi ar putea prejudicia democraţia din SUA, preşedintele Rusiei a replicat că nu a văzut nicio dovadă privind activităţi care au încălcat legea americană sau cea rusă.

„În Rusia nu putem urmări penal pe nimeni atât timp cât nu au încălcat legile ţării. Cel puţin să ne trimită o foaie de hârtie în acest sens… un document. Sau măcar o cerere oficială, pentru a o analiza. Ar putea cineva să creadă că Rusia, de la mii de mile depărtare… a influenţat rezultatul alegerilor americane? Nu sună ridicol? Nu este obiectivul nostru să interferăm. Şi nici nu văd ce am obţine dacă am face asta, nu e nicio miză”, a mai spus Vladimir Putin.

Totodată, liderul de la Kremlin l-a catalogat pe omologul său american „un om de afaceri cu o experienţă vastă” şi „un om care învaţă repede”, deşi este nou în politică.

„El înţelege că, dacă este necesar să stabileşti o relaţie de cooperare cu cineva, atunci trebuie să-ţi tratezi partenerul actual sau potenţial cu respect. Angajându-te în acuzaţii reciproce şi insulte, este un drum care nu duce nicăieri”, a declarat Vladimir Putin.

Prima parte a interviului o puteți urmări mai jos:

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *