A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute și frumoase crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte de ’90.
După decesul soțului său, Radu Budeanu, reputat jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, Delia Budeanu s-a retras zece ani din viața publică.
Într-un interviu pentru Adevărul, cea mai frumoasă crainică a TVR, Delia Budeanu a vorbit despre ceea ce a însemnat să fie crainic în perioada comunismului.
„Să fii crainic în perioada aceea, ’70-’80, însemna o depersonalizare totală. Lucrurile stăteau aşa: în interior eram nişte pioni, în sistemul interior de funcţionare al celei mai importante maşini de propagandă, care era Televiziunea Română. Prezentatorii nu erau nişte identităţi distincte. Nici numele nu ni se punea pe ecran. Oamenii nu erau importanţi. Oamenii din Televiziune sau din afara ei. Aşa cum funcţiona Televiziunea, aşa funcţiona ţara. În momentul când ieşeam pe poarta instituţiei întâlneam simpatie. Şi deveneam eu. O persoană cu o identitate, cu o biografie”, mărturisea Delia Budeanu pentru Adevărul.
Întrebată dacă a avut sentimentul că cineva o urmăreşte, o supraveghează tot timpul, în acea perioadă, prezentatoarea a răspuns: „Nu am avut în mod particular acest sentiment pentru că el era general valabil. El era aerul pe care-l respiram. Noi respiram acel aer perfect controlat. Sistemul ne-a indus ideea că şi dacă respirăm puţin altfel, se va şti. Puteţi înţelege ce e aceea frica generalizată, teama ca stare? Da, mie mi-a fost foarte frică de ei”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News