Ilie Popa, veteran de război și martor al unora dintre cele mai dramatice momente ale istoriei României, a murit în ziua de 5 august 2025, la vârsta de 105 ani.
Născut în anul 1919 în județul Argeș, aflat la București în anul 1939, Popa a fost martor la asasinarea premierului Armand Călinescu de către legionari, informează Libertatea la data de 6 august 2025.
Apoi, Popa a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, participând la campania din Basarabia și la luptele din ocuparea portului Odesa.
„Cu sobrietatea specifică oamenilor simpli și mari, mărturisea că una dintre cele mai dureroase amintiri ale sale, în afară de război, a fost faptul că a fost martor la locul asasinării lui Armand Călinescu, prim-ministru al României, în 1939. Popa Ilie nu a fost doar un veteran. A fost o conștiință vie a istoriei noastre. O pagină de manual care putea vorbi. Și care, cu fiecare amintire, ne învăța ce înseamnă onoarea, sacrificiul și loialitatea față de țară”, povestea primarul Laurențiu Micu din comuna Săpata (județul Argeș), acolo unde a trăit și a murit Ilie Popa.
Pe 21 septembrie 1939, premierul Armand Călinescu a fost asasinat de către un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu, ca răzbunare față de implicarea lui Armand Călinescu la condamnarea la închisoare și apoi, la asasinarea șefului legionar Corneliu Zelea Codreanu. La intersecția B-dului Elisabeta cu Calea Știrbei Vodă, unde este astăzi cupola de la intrarea stației de metroul Eroilor 2, o mașină a legionarilor a tăiat calea mașinii oficiale în care se afla prim-ministrul, iar asasinii au deschis focul cu arme automate. Armand Călinescu a fost nimerit de 20 de gloanțe și a murit pe loc.
După asasinat, autorii crimei au intrat în sediul postului de radio București, unde au încercat să facă un anunț despre asasinarea premierului Călinescu, însă personalul tehnic a deconectat emisia, astfel că această acțiune de propagandă a eșuat.
Apoi, criminalii legionari s-au predat, dar au fost împușcați în stradă, fără judecată.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News