UPDATE Preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a murit la doar 46 de ani. Mesajul lui Nicolae Ciucă

Cătălin Toma, Președinte CJ Vrancea, Cătălin Toma
Sursa foto: media.pnl.ro

UPDATE ORA 11.40

Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, se declară profund întristat de vestea decesului lui Cătălin Toma, preşedintele CJ Vrancea, despre care afirmă că era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoinţă.

”Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veşnice a colegului nostru, Cătălin Toma, preşedintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoinţă. Cătălin şi-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă”, a scris Ciucă pe Facebook.

UPDATE, ORA 11.08

Potrivit antena3.ro, Cătălin Toma a murit după ce ar fi suferit complicaţii grave, iar starea de sănătate i s-ar fi agravat continuu, ca urmare a unei răceli pe care a avut-o imediat după ce s-a întors dintr-o vizită în Franţa.

Preşedintele CJ Vrancea, cel care l-a învins la alegerile din 2020 pe Marian Oprişan, avea 46 de ani şi a fost, înainte de a fi ales în funcţia de şef al CJ Vrancea, primar al comunei Jariştea şi senator PNL.

Cătălin Toma s-a întors din vizita din Franţa şi a început să se simtă rău, iar starea i s-a agravat, astfel că a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani.

Pentru că starea sa de sănătate a continuat să se degradeze, medicii şi familia au decis să îl transfere la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Bucureşti.

Din nefericire, Cătălin Toma nu a răspuns la tratamentele medicilor şi s-a stins din viaţă.

„Cu profundă tristețe și regrete adânci, ne exprimăm durerea în urma vestei tragice privind moartea neașteptată a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Comunitatea noastră a pierdut un lider dedicat și un om remarcabil.

Cătălin Toma a fost nu doar un președinte al Consiliului Județean, ci și un prieten, un coleg și un exemplu de profesionalism și devotament față de județul nostru. El a adus schimbări semnificative și a condus cu pasiune proiecte care au avut un impact pozitiv asupra vieții noastre cotidiene. A fost un lider vizionar și un susținător al comunității, aducând inovație și energie în toate demersurile sale.

Ultimul eveniment la care a participat președintele CJ Vrancea a fost întrunirea de la Paris, la sediul Consiliului Europei, pe 12 și 13 februarie, la lucrările Biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță.

În aceste momente dificile, ne alăturăm în gândurile noastre familiei, prietenilor și colegilor lui Cătălin Toma. Suntem uniți în durere și recunoaștem contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea și bunăstarea județului Vrancea.

Informațiile privind ceremoniile funerare și alte detalii vor fi furnizate ulterior, pentru a oferi oportunitatea tuturor celor care doresc să își exprime respectul și condoleanțele.

În aceste momente dificile, ne rugăm pentru odihna sufletului lui Cătălin Toma și ne amintim cu recunoștință de tot ceea ce a făcut pentru comunitatea noastră”, se arată într-un comunicat postat de Consiliul Judeţean Vrancea pe Facebook.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Cătălin Toma, preşedinte al PNL Vrancea, a decedat sâmbătă dimineaţă la un spital din Capitală.

Decesul acestuia a fost confirmat de colegi din partid.

Cătălin Toma a fost trimis, vineri, de urgenţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani la Spitalul Matei Balş din Bucureşti.

Cătălin Toma avea 46 de ani şi fusese ales în urmă cu patru ani în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.

Anterior, a fost primar al comunei Jariştea, dar şi senator în perioada 2016 – 2020.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: