Skip to content
Politică

A murit torționarul Alexandru Vișinescu

mandri.ro

Torționarul Alexandru Vișinescu a murit în închisoare, la vârsta de 93 de ani.

Pe 6 octombrie, el a fost operat de urgență la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, unde a ajuns cu fracturi costale și o ruptură de splină, după ce a căzut într-una din băile Spitalului Penitenciar Jilava. Ulterior, el a revenit în închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani pentru crime împotriva umanității. Din această pedeapsă el a ispășit aproape 3 ani.

Alexandru Vișinescu este un torționar comunist, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, care a deținut și alte poziții în sistemul penitenciar comunist, activând în unitățile carcerale Mislea și Jilava, la începutul anilor ’50.

El a fost denunțat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc pe 30 iulie 2013 pentru omor deosebit de grav. În urma investigațiilor desfășurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vișinescu a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956–1963, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condițiile inumane de detenție, care au dus în final la decesul unor deținuți politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare, informează B1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *