Șefa instanței supreme, Lia Savonea, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de presiuni și ingerințe după ce acesta a trimis o scrisoare Curții Constituționale în care avertiza că România ar putea pierde bani din PNRR dacă instanța nu ia o decizie privind pensiile magistraților. Într-un comunicat numit „Apel către primul ministru pentru respectarea statului de drept și a independenței justiției”, Savonea cere Guvernului să respecte principiul separației puterilor în stat și independența justiției.
Savonea afirmă că „avertizarea” privind pierderea fondurilor europene și cererea de a ține cont de consecințe financiare „reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat”. Ea mai susține că argumentul conform căruia neconstituționalitatea proiectului de lege ar duce automat la pierderea fondurilor PNRR este „din punct de vedere juridic, inexact”:
„Condiționalitățile asumate de România în cadrul PNRR în materia pensiilor de serviciu au fost deja abordate prin legislația adoptată anterior, iar legătura directă și exclusivă dintre sumele invocate și proiectul de lege supus controlului de constituționalitate nu este susținută de cadrul normativ european aplicabil.”
Savonea denunță presiuni politice
Președinta ICCJ subliniază că CCR nu este implicată în implementarea politicilor guvernamentale și că rolul său este „exclusiv de garantare a supremației Constituției”. Orice tentativă de influențare a instanței „riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice”.
„Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României, ci una dintre condițiile esențiale ale acestora. Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influențare a unei instanțe constituționale riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice.”
„Vă adresăm, domnule prim-ministru, invitația de a reafirma public atașamentul Guvernului față de principiul independenței justiției și de a evita, pe viitor, orice demers susceptibil de a fi interpretat ca o ingerință în activitatea autorităților jurisdicționale.”
Scrisoarea premierului către CCR
Premierul Ilie Bolojan i-a transmis vineri președintei CCR, Simina Tănăsescu, că România depinde de decizia instanței din 11 februarie pentru a mai avea șanse să primească 231 de milioane de euro aferente jalonului privind reforma pensiilor magistraților din PNRR.
„Pe baza informațiilor existente la acest moment, Comisia consideră neîndeplinit Jalonul 215 (n.r. – privind reforma pensiilor magistraților), având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro.”
„Totuși, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informații public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informațiilor transmise de către autoritățile române.”
Patru amânări ale CCR
Proiectul de lege privind pensiile magistraților, care crește vârsta de pensionare și reduce pensiile, a fost blocat la CCR.
- Pe 15 ianuarie, ICCJ a transmis că proiectul „anulează pensia de serviciu și nesocotește grav drepturile dobândite din contribuțiile sociale”.
- CCR a amânat de patru ori pronunțarea: 10, 28 și 29 decembrie 2025, respectiv 16 ianuarie 2026. La ședința din 28 decembrie, patru judecători propuși de PSD (Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga) au părăsit sala, împiedicând luarea unei decizii.
Ultima amânare a fost stabilită pentru 11 februarie 2026, după depunerea unor noi documente ce trebuie analizate de judecătorii constituționali.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












