PSnews

Ediția de București

Absolventul unei fabrici de diplome a ajuns șef în PMB via nașa lui Firea. Legătura cu Dragnea

reactii.ro

Citiți în cele ce urmează despre un absolvent al unei fabrici de diplome care ajuns șef în Primăria Municipiului București (PMB) via nașa edilului general Gabriela Firea. Un tun uriaș duce spre gașca președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Firea l-a „pensionat” pe șeful Centrului de Protecție a Plantelor București (CPPB), Dan Grigore, după ce acesta semnase un contract de 5 milioane de euro cu firma lui Virgil Lucian Constantin, directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Turris”, înființată de către actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, scrie vineri România Liberă.

În locul lui Dan Grigore a fost instalat Vlad Gheorghe, președintele unei cooperative agricole din localitatea ilfoveană Vidra. Ziarul susține că noul șef al CPPB este semianalfabet, și-a falsificat CV-ul și a fost concediat pentru indisciplină în urmă cu aproximativ 20 de ani.

„Cum a fost angajat legumicultorul pe funcția de director adjunct, apoi pe funcția de director general la Centrul de Protecție a Plantelor București? Cu ajutorul Alinei Tarcevschi, șefa de cabinet și nașa de cununie a primarului Gabriela Firea. Mai întâi, s-a solicitat modificarea organigramei Centrului de Plante, prin introducerea unui post de director adjunct. Primarul Gabriela Firea a aprobat noua organigramă. Apoi, Alina Tarcevschi l-a chemat pe directorul Dan Grigore și i-a pus în brațe niște documente, pentru a face formalitățile de angajare pentru Vlad Gheorghe pe postul de director adjunct. 

După ce a executat ordinul, Dan Grigore a fost dat afară. În locul lui a fost montat Gheorghe Vlad. Acesta a fost înregistrat în timp ce se lăuda în anturajul său că a fost pus pe funcție de Alina Tarcevschi, șefa de cabinet a primarului Gabriela Firea. Dar Alina Tarcevschi nu este singura care împarte funcții în Primăria Capitalei. Ea este la concurență cu Speranța Clișeru, mâna dreaptă a primarului de la Voluntari, Florentin Pandele, soțul primarului Gabriela Firea”, notează publicația citată.

Găsiți mai multe AICI, inclusiv despre fabrica de diplome pe care ar fi absolvit-o Vlad Gheorghe, despre declarațiile lui de avere și de interese ținute la secret, despre felul în care Gabriela Firea NU își asumă angajarea individului, precum și despre cum primăria lui Firea l-a îmbogățit pe vânătorul lui Dragnea.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi