Spitalul Floreasca: Proceduri revizuite pentru accesul în zonele restricționate

Sursă foto: mariustuca.ro
Sursă foto: mariustuca.ro

Medicul Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca din Capitală a explicat că, după incidentul în care un tânăr s-a filmat când a intrat în unitatea medicală pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze, la nivelul spitalului s-au revizuit procedurile privind accesul în zonele restricţionate. Ancheta în acest caz este încă în curs, deoarece sunt multe ore de filmări de pe camerele de supraveghere care trebuie urmărite.

”Spitalul nu putem să îl privim ca o unitate militară sau ca pe o închisoare şi există întotdeuna această balanţă între nevoia de a permite accesul în spital rudelor, aparţinătorilor care vin să îi vadă pe cei dragi şi partea aceasta de restricţionare. În spital sunt anumite zone care nu sunt publice, dar, dacă cineva intră pe o cale obişnuită în spital, poate chiar pe la UPU sau pe la Ambulator, pretextând că are ceva sau spunând că are ceva, poate ajunge la o astfel de zonă. Farmacia spitalului era corect securizată, are un sistem de alarmă, deci şi dacă intra prin efracţie să ia ceva, alarma s-ar fi declanşat. Deci din acest punct de vedere procedurile au fost respectate. Pentru depozitele de medicamente şi pentru depozitele de materiale sanitare Poliţia ne face nişte recomandări”, a declarat Bogdan Opriţa la Medika TV.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: