Trenul Regio 5302, care circula pe ruta Comănești – Buzău, a fost implicat luni dimineață într-un incident feroviar în Gara Mărășești, din județul Vrancea.
Potrivit poliției din Vrancea, incidentul feroviar a avut loc în timpul manevrelor de cuplare a locomotivei cu vagoanele de călători, iar locomotiva a dat înapoi și a lovit primul vagon.
În urma impactului, șase persoane aflate în tren au acuzat dureri și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La bordul trenului se află aproximativ 120 de pasageri.
Polițiștii au întocmit un dosarul penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, distrugerea sau semnalizarea falsă și vătămarea corporală din culpă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News