Skip to content
Social

Accident grav în Franţa. Trei cetățeni români au murit

Trei persoane au decedat și alte patru, toate de naţionalitate română, au fost rănite grav în dimineața zilei de sâmbătă, în urma unei ciocniri dintre dubița în care se aflau și un camion, pe o autostradă din apropierea localităţii Novy-Chevrières, din Ardeni, relatează France 3.

Potrivit unui comuniat de presă remis News.ro, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă numărul de victime raportat de presă franceza, precum şi starea răniţilor.

„Ambasada României la Paris urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 1 iunie 2019, în Departamentul Ardennes, accident soldat cu decesul a trei cetăţeni români şi rănirea altor patru. Reprezentanţii ambasadei au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea victimelor, starea de sănătate a persoanelor rănite şi circumstanţele producerii accidentului”, a transmis MAE.

Printre cei decedaţi se numără un bărbat în vârstă de 25 de ani, un adolescent în vârstă de 15 ani și un copil de 18 luni. Patru alte persoane au fost grav rănite și au fost conduse la un spital din oraşul Reims și din Charleville-Mézières.

Potrivit pompierilor, accidentul a avut loc în jurul orei 6:15.

Șoferul camionului, „mai șocat decât rănit”, a fost transportat la spitalul Charleville-Mezieres. El a fost deja audiat și testat de poliție, nefiindu-i găsită nicio urmă de alcool sau stupefiante în sânge. Potrivit șoferului, un martor ar fi observat o „conducere anormală” dubiței în care se aflau cei șapte români, fără a oferi, însă, mai multe detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *