Skip to content
București Știri

Accident la metrou: Un bărbat şi-a prins piciorul la uşă şi a fost târât de tren

Un grav accident a avut loc, în urmă cu puţin timp, în staţia de metrou 1 Mai. Un bărbat şi-a prins piciorul în uşa trenului şi a fost târât după ce garnitura a demarat. Totul sub ochii călătorilor îngroziţi care au fost nevoiţi să privească întreaga scenă.

Conform unor surse din Metrorex, bărbatul a vrut să urce în metrou chiar în momentul în care uşile se închideau. Piciorul a fost prins între uşi, iar restul corpului a rămas în afara garniturii. Trenul a pornit din staţia 1 Mai spre Străuleşti, iar bărbatul a început să strige în momentul în care metroul s-a pus în mişcare, scrie adevarul.ro.

Acesta a fost izbit cu putere de oglinda de la capătul peronului şi de balustradă înainte de a fi târât în tunel. Ulterior, garnitura a fost oprită, iar oamenii de pază din staţie l-au extras pe bărbatul care a refuzat să aştepte sosirea ambulanţei şi a iesit la suprafaţă. Aceleaşi surse ne-au mai declarat că incidentul s-a produs pe fondul neatenţiei mecanicului, dar şi din cauza faptului că pe respectivul tronson circulă garnituri vechi de tipul „trenul galben fără cai”, care nu sunt dotate cu senzori care nu permit închiderea uşilor dacă în zonă se află un corp dur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *