Accident rutier cu un autocar, un microbuz şi un autoturism, în Timiş. Zeci de persoane implicate

Sursă foto: INFO TRAFIC JUD. TIMIS

Un apel la 112 a anunţat duminică, aproape de ora 19:00, un grav accident rutier produs în comuna Remetea Mare, Timiş, unde au fost implicate mai multe mijloace de transport.

A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție si comandă, două echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. La fața locului sunt alocate trei ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.

În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism, în care se aflau două persoane, un microbuz de transport marfă, în care se afla doar conducătorul și un autocar cu 52 persoane.

Din primele informații, în urma evenimentului au rezultat trei victime (două din autoturism), prezentând politraumatisme și o alta din autocar. Toate cele trei victime sunt transportate la spital, în stare conștientă și cooperantă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: