Începând cu data de 1 ianuarie 2025, o categorie de pensionari va putea primi cu 380 de lei mai mult la pensie. În această perioadă vor fi distribuite adeverințele cu pensiile recalculate, iar la începutul anului viitor va avea loc o indexare a pensiei.
În intervalul 15 – 31 august, seniorii României vor putea intra în posesia adeverințelor cu pensiile recalculate. Poșta Română se ocupă de distribuirea acestor documente, iar plicurile trebuie să fie ridicate personal, așa cum prevede legea. În jur de 3 milioane de seniori români vor avea, în medie, o pensie cu 40% mai mare. Pe de altă parte, în jur de 1,5 milioane de pensionari nu vor avea pensiile mărite, în urma procesului de recalculare.
În luna iulie 2024, pensia medie a ajuns la valoarea de 2.250 de lei, urmând ca din luna septembrie să crească la 2.761 de lei. Peste două zile va începe virarea tranșelor către Poșta Română. Pensionarii care au optat pentru a primi banii pe card vor intra în posesia sumei mărite abia pe 12 septembrie. Totodată, la începutul anului viitor va avea loc o indexare a pensiei. În anumite cazuri, venitul lunar pe care seniorii îl încasează se va mări cu câteva sute de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News