ZF: Achiziţia OTP Bank de către Banca Transilvania nu este doar o simplă tranzacţie

Banca Transilvania
Sursa foto: Facebook - Banca Transilvania

Vineri, 9 februarie 2024, Banca Transilvania a anunţat oficial că a semnat tranzacţia de achiziţie a OTP Bank România (banca plus operaţiunile de leasing şi de asset management) pentru 347,5 milioane de euro.

Este a patra achiziţie bancară pe care o face Banca Transilvania în ultimul deceniu, după Volksbank, Bancpost şi Idea Bank. Preluarea OTP Bank va duce Banca Transilvania spre o cotă de piaţă de 23-24%, consolidându-şi astfel poziţia de lider în sistemul bancar românesc. Foarte multă lume nu ştie, dar principalul acţionar al Băncii Transilvania este Pilonul II de Pensii, unde peste 8 milioane de români au banii de pensie, respectiv contribuţia de 3,75% din salariul brut care se duce într-unul din cele sapte fonduri Pilon II de pensii, se arată într-o opinie a directorului editorial ZF, Cristian Hostiuc.

Achiziţia OTP are două semnificaţii:

Prima – Banca Transilvania, o bancă românească fondată la Cluj şi condusă în continuare de la Cluj, cumpără operaţiunile din România ale unei bănci ungare – OTP, care este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din regiune. OTP, care a intrat în România acum 20 de ani şi care pe parcurs a cumpărat două bănci – RoBank şi Millennium Bank, ar fi vrut să crească în continuare pe piaţă, dar nu mai putea să o facă prin creştere organică. Iar acest lucru s-ar putea pune pe seama poziţie Băncii Naţionale, care acum câţiva ani a respins direct achiziţia Băncii Româneşti, deţinută de National Bank of Greece, de către OTP. După numai un an, Banca Românească a fost achiziţionată de către EximBank, o bancă controlată de stat prin Ministerul Finanţelor. OTP a mai fost în discuţii să cumpere Garanti Bank, dar negocierile, care ajunseseră la faza unei oferte financiare, s-au oprit prin retragerea de la masă a OTP.

Deşi au fost mai mulţi interesaţi de OTP – Erste/BCR, UniCredit, Raiffeisen – care a ajuns în faza finală cu Banca Transilvania, în final grupul ungar a vândut banca din România către Banca Transilvania la preţul pieţei, respectiv la un multiplu de 0,75 faţă de activele nete. Ca o comparaţie, UniCredit a cumpărat Alpha Bank România la un multiplu de 1,3, conform evaluărilor din piaţă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL