Risipă de bani publici europeni. Dotarea cu mobilier a zeci de școli, creșe și grădinițe din județul Iași, licitație orchestrată de Consiliul Județean, s-a făcut, în trei dintre contracte, la prețuri exagerate.
Marele beneficiar: firma M&D Retail Pipera, a omului de afaceri Dan Șucu, a luat caimacul din finanțarea PNRR la Iași. Din cinci loturi, M&D a câștigat trei, două fiind adjudecate de Socub Hanu Conachi (Galați).
Comparația prețurilor, pe aceleași repere, este revelatoare:
* 1.964 lei un dulap pentru jucării la M&D Retail Pipera (Mobexpert), de peste patru ori mai mult decât concurența (476 lei), Socub Galați
* Mobexpert: 170 de lei un scăunel de plastic al cărui preț, pe site-urile de profil, e de doar 90 de lei luat la bucată, fără discount
* Mobexpert: 1.234 lei un corp cu două dulapuri individuale pentru doi elevi față de 357 lei, adică de 3,4 ori mai mult decât a adus competitorul din Galați.
Intriga: pe cele trei loturi câștigate de Mobexpert, contracandidatul Socub a fost depunctat la un criteriu tehnic, emisiile de formaldehidă, o substanță chimică, cu efecte nocive asupra sănătății, în concentrație și la expunere îndelungată.
Firma din Pipera a primit maximum de puncte, 15, în vreme ce Socub a luat doar 7,5. Adică, valoarea emisiilor ar fi fost mai scăzută, de 0,01 ppm (concentrația de formaldehidă exprimată în părți per milion), față de 0,02 ppm la Socub.
Dar, au susținut cei de la Socub, din documentele atașate procedurii, reieșea că în cazul ambelor trebuia reținută aceeași valoare și acordat punctaj identic. Situație în care Socub ar fi câștigat și aceste trei loturi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News