Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat miercuri că Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au discutat la telefon despre modalităţile de ieşire din criză în Ucraina.
În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi preşedinţi au discutat „despre criza militară şi umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării”, a anunţat Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti, potrivit mediafax.
„Punctele de vedere ale celor doi preşedinţi privind mijloacele de ieşire din această criză gravă corespund în mare parte”, a mai transmis acesta.
Povestea useristă din spatele “dosarului Costel Alexe”
Barna și Ghinea, inginerii financiare cu bani europeni. Silviu Mănăstire: D-asta au vrut să pună mana pe ministerul Fondurilor Europene
Cum văd PSD-iștii reîntoarcerea lui Robert Negoiță în partid. Europarlamentarul Victor Negrescu: Cei care ne-au criticat au greșit fundamental!
Câtă încredere mai au românii în politicieni. Ce locuri ocupă Guvernul, Parlamentul și partidele în clasament
Valeriu Gheorghiță, la „Dosar de Politician”: Aproape 500.000 de persoane, programate la vaccinare până pe 8 februarie. Suntem cu dozele aproape pe fix
Potrivit unui comunicat al președinției de la Kiev, „Preşedintele ucrainean a discutat cu preşedintele rus despre un armistiţiu total (…). Ei au ajuns la un acord privind un armistiţiu în Donbas”.