Skip to content
Politică

Acordul de funcţionare a coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR, semnat luni, în jurul orei 19:00

Kelemen, Orban, Barna News.ro

Acordul de funcţionare a coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR urmează să fie semnat luni, în jurul orei 19:00, la Parlament.

Discuţiile din cadrul coaliţiei au continuat şi duminică, acoperind toate detaliile legate de programul de guvernare şi de modul de lucru în coaliţie”, au transmis reprezentanţii coaliţiei.

Acordul de coaliţie va fi semnat de către liderii celor trei formaţiuni politice luni, 21 decembrie în jurul orei 19.00, la Parlament, au mai anunţat ei.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, anunţa duminică după-amiază, la Parlament, că au fost făcute progrese importante legate de programul de guvernare, urmând să mai fie două capitole de încheiat. El a precizat că atunci când discuţiile vor fi finalizate, va fi prezentat şi programul de guvernare.

Am făcut progrese foarte importante.(…) Practic programul mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat. Au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide”, a afirmat liderul PNL în jurul orei 16:.

Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR de duminică au avut ca teme justiţia şi sănătatea, dar şi reforma electorală.

Vineri a fost finalizată împărţirea ministerelor, iar sâmbătă au fost stabilite principiile pentru împărţirea posturilor de prefect şi a celor de secretar de stat.  Tot sâmbătă a fost discutată o mare parte din programul de guvernare, fiind abordate domeniile finanţe, fonduri europene şi digitalizare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *