Alocația de stat se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români, fără discriminare, dar și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal ori profesional, organizate în condițiile legii, până la finalizarea acestora.
Pentru întocmirea dosarului de alocație pentru copil, părintele sau reprezentantul legal al copilului trebuie să depună un dosar care să cuprindă mai multe documente relevante.
Ce este alocația de stat pentru copil și în ce condiții se primește
Alocația este suma de bani din bugetul de stat, stabilită prin Legea nr.277/2010, pentru susținerea familiei, ca formă de sprijin, pentru persoanele care au în creștere/îngrijire copii cu vârsta de până la 18 ani.
De asemenea, este un ajutor financiar și pentru tinerii care încă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional în condiții legale, după împlinirea vârstei de 18 ani, până la terminarea acestora.
Acordarea sumei de bani prevăzute și stabilite prin lege are scopul de a completa veniturile familiilor și de a susține buna creștere și educația copiilor.
Beneficiază de alocația de stat pentru copii: familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună denumită în continuare familie;
Beneficiază de alocație familia: formată din persoană singură, mama sau tata, și copiii care se află în întretinerea persoanei, locuind împreună, denumită în continuare familie monoparentală;
Beneficiază de alocație: familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară, dacă aceștia frecventează la zi cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii. Sunt exceptați cei care întrerup cursurile din motive medicale, cu prezentarea dovezilor în acest sens, și care nu înregistrează absențe nemotivate în cursul unui semestru, fapt care să ducă la scăderea notei la purtare sub 8.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii: familiile care au în întreținere copii de vârsta școlară cu handicap grav sau accentuat, dar care nu frecventează o formă de învățământ organizată în condițiile legi. În acest caz, alocația de stat se acordă doar în condiții speciale.
Se prezintă certificatul de încadrare într-un grad de handicap, dar și dovada eliberată de direcțiile sociale, în care este prezentat faptul că minorul nu poate fi încadrat în nicio formă de învățământ prevăzută de lege, din cauza bolii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News