Acţiune de ecologizare a plajei Sulina. Au fost colectaţi peste 170 de saci cu deşeuri

Sursa foto: Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

O acţiune de ecologizare a plajei Sulina a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni, fiind strânşi peste 170 de saci cu deşeuri.

Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au anunţat, sâmbătă, că împreună cu reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) au desfăşurat la Sulina o acţiune de ecologizare pe sectorul de plajă de aproximativ şase kilometri, cuprins între Unitatea militară şi canal Împuţita.

La acţiune au participat alături de salariaţi ai ARBDD din cadrul Comisariatului de Control Regional Sulina, Biroului Monitoring Zone Protejate, Centrului de Vizitare şi voluntari din cadrul Şcolii de vară organizată de INCDDD la Sulina.

Au fost colectaţi în total 172 de saci cu deşeuri în mare parte constituite din PET-uri, 60 kg de metal, care au fost preluaţi şi transportaţi de către Societatea Comercială J.T. Grup S.R.L. la staţia de sortare din Sulina.

Astfel de activităţi de ecologizare vor continua şi în lunile octombrie şi noiembrie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: