Activiştii de mediu au colorat în verde apa din Marele Canal din Veneţia

Colorat în verde de activiști
Sursa foto: X

Activişti de mediu italieni au folosit un colorant pentru a înverzi apa din Marele Canal din Veneţia, sâmbătă, în semn de protest faţă de ceea ce ei consideră a fi o lipsă de progres la summitul COP28 privind clima, din Dubai, relatează Reuters.

Protestatarii din grupul Extinction Rebellion, care au atârnat de podul Rialto, deasupra canalului, cu ajutorul unor frânghii de căţărare, au afişat şi un banner pe care scria: „COP28: În timp ce guvernul vorbeşte, noi atârnăm de un fir de aţă”.

Porţiuni mici de râuri şi canale din oraşele italiene, de la Po din Torino, în nord, până la Tibrul din Roma, în sud, au fost, de asemenea, înverzite în cadrul unor proteste similare.

„În câteva ore, aceste ape vor redeveni ceea ce erau înainte”, a precizat Extinction Rebellion. „Între timp, în timp ce guvernele vorbesc, noi socotim pagubele şi victimele provocate de inundaţiile şi incendiile constante”, a adăugat grupul într-un comunicat.

Grupul a precizat că efectul vizual a fost creat de un colorant fluorescent, inofensiv şi folosit în industrie pentru a depista obiecte în apă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: