Skip to content
Societate

Activitatea Centrului de vaccinare drive through din Piaţa Constituţiei, oprită din cauza unei defecţiuni la reţeaua electrică din centrul Capitalei

twitter

Activitatea Centrului de vaccinare drive through din Piaţa Constituţiei a fost oprită, miercuri, la ora 15.30, din cauza unei defecţiuni la reţeaua electrică din zona centrală a Capitalei. Decizia a fost luată pentru a nu se crea o aglomeraţie de maşini, fiind folosite doar dozele pregătite deja pentru administrare. Joi, programul va fi cel obişnuit, între orele 8.00 şi 20.00, potrivit news.ro.

În cursul zilei de miercuri, 12.05.2021, în jurul orei 14:30, ca urmare a unei defecţiuni în reţeaua electrică din zona centrală a Capitalei, a fost afectată şi activitatea Centrului de vaccinare drive-through deschis în Piaţa Constituţiei”, a anunţat, într-un comunicat de presă, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Ca urmare, a fost anunţat dispeceratul Enel, care a confirmat trimiterea unei echipe pentru remedierea defecţiunii.

Pentru a se evita formarea unei aglomerări de autovehicule în zona Pieţei Constituţiei, împreună cu Poliţia locală, s-a luat decizia ca activitatea de vaccinare la Centrul drive-through să se încheie la ora 15:30, după utilizarea dozelor de vaccin care erau deja pregătite pentru administrare”, a precizat ASSMB.

Miercuri, până la momentul opririi activităţii, au fost imunizate 341 de persoane.

Potrivit sursei citate. joi, activitatea Centrului de vaccinare drive-through se va derula conform programului obişnuit, 08:00 – 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *