Skip to content
Europa

Actor turc, anchetat în urma unor declarații „amenințătoare” la adresa lui Erdogan

Maramedia

Un celebru actor turc a fost interogat luni, la Istanbul, în cadrul unei anchete în care este acuzat că a făcut declaraţii ”ameninţătoare” la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Actorul Metin Akpinar, a fost convocat la audieri, luni dimineaţa, de către biroul procurorului Istanbulului, potrivit postului CNN-Turk.

Parchetul Istanbulului a anunţat duminică o anchetă vizându-l pe Akpinar, în urma unor ”declaraţii insultătoare prin care l-a ameninţat pe preşedintele turc cu un puci şi asasinarea”.

Presa turcă scrie că ancheta a fost lansată după ce actorul a declarat, într-o emisiune difuzată vineri de postul Halk TV (opoziţie), că democraţia este ”singura opţiune de salvare a Turciei de la polarizare şi dezordine”.

Dacă nu reuşim, aşa cum s-a întâmplat cu toate formele de fascism, liderul ar putea fi spânzurat de picioare sau încarcerat într-o ascunzătoare ori să aibă soarta altor lideri din trecut”, a adăugat el, scrie presa.

El a mai spus, tot citat de presă, că toţi liderii turci care ”s-au întors împotriva Rusiei” au fost înlăturaţi prin puciuri, cu excepţia fondatorului Turciei moderne Mustafa Kemal Atatürk, informează news.ro

Alt actor, care a participat la emisiune, Mujdat Gezen, a fost de asemenea interogat de către autorităţi, potrivit presei.

Ancheta care-i vizează pe actori a fost lansată după ce Erdogan a declarat duminică, într-un discurs, că ei ”trebuie să dea socoteală” pentru declaraţii făcute pe post.

Peste 77.000 de persoane au fost arestate în Turcia, în urma tentativei de lovitură de stat din 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *