Skip to content
Magazin

Actorul Brian Cox crede că prinţul Harry şi Meghan au fost „alungaţi” din Marea Britanie

Actorul britanic Brian Cox, unul dintre protagoniştii serialului TV „Succession”, a declarat că prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au fost „alungaţi” din ţară, referindu-se la decizia cuplului princiar de a se retrage din familia regală britanică şi de a se stabili în Canada, relatează miercuri Press Association, citată de agerpres.

„Ei (o parte din mass-media) i-au forţat pe Meghan şi Harry să plece din ţară. Să o spunem direct, i-au alungat, şi da, nu am niciun dubiu, o parte dintre atacuri au fost rasiste”, a declarat actorul, în vârstă de 73 de ani, pentru ES Magazine.

„Este oribil ce s-a întâmplat cu ei”, a mai spus el.

Declaraţiile sale survin în contextul în care ducele şi ducesa de Sussex au început o nouă viaţă în Canada, după ce au decis să renunţe la îndatoririle lor oficiale din cadrul familiei regale britanice şi să devină independenţi financiar.

„Cred că regina Elisabeta a II-a este o femeie uimitoare, iar ceea ce a făcut este incredibil. Dar atunci când ea nu va mai fi printre noi, ar trebui să înceapă un meci sângeros, chiar cred asta. Nu vom pune capăt acestei rezistenţe feudale asupra culturii şi sistemului nostru până atunci”, a mai spus el.

Prinţul Harry şi soţia lui americană, Meghan, au şocat casa de Windsor anunţând luna trecută că renunţă la o parte din îndatoririle lor regale şi că vor petrece mai mult timp în Canada şi Statele Unite.

Regina Elisabeta a II-a a decis în cele din urmă ca Harry şi Megan să nu mai fie membri cu funcţii active în monarhia britanică, să nu mai folosească titlurile de „Alteţă Regală” şi să devină independenţi din punct de vedere financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *