Klaus Iohannis este acuzat că și-ar fi negociat susținerea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu Laszlo Tokes și Zsolt Szilagyi în schimbul autonomiei și al federalizării.
Acuzțiile vin chiar de la un prezidențiabil. Președintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Iohannis a avut câte două convorbiri telefonice cu cei doi.
„Ieri, între orele 14:00 și 16:00, Klaus Iohnnis a avut patru convorbiri telefonice. Două cu Laszlo Tokes și două cu Zsolt Szilagyi. Și ăia i-au spus: noi te susținem, dar ce ne dai în schimb? Articolul 1 din Constituție nu vrei să îl abrogi? A zis da, le dădea de la el.
DOCUMENT „Caracatița” corupției din Ministerul Transporturilor. Un secretar de stat, acuzat că ar fi protejat de controale două companii private
VIDEO Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Mă bucur că am putut să mă vaccinez și să dau încredere românilor
Coaliția de guvernare se va rupe până în toamnă, susține Daniel Zamfir (PSD): ”E un haos de nedescris”
Guvernul începe să strângă cureaua bugetarilor. Adevăratul motiv din spatele discuției privind sporurile din sectorul public
Ce a discutat Robert Negoiță la întâlnirea cu Ciolacu. Primarul anunță o posibilă fuziune cu PSD: Nu văd ce ar putea avea Firea împotriva mea
Cu federalizarea esti de acord? Da. Autonomie ne dai? Da. Bine, atunci iti dam voturile si iti dam si 300 de mii de euro, o sa ii mobilizăm pe maghiari”, a declarat Vadim Tudor.
În aceeași conferință de presă, Vadim Tudor a declarat că îl va susține pe Victor Ponta în turul II, acuzând de asemenea că a fost furat de „echipa lui Băsescu” cu aproximativ 13 procente în turul I al alegerilor prezidențiale.
Intradevar psnews pe ziua de azi are aceasta STIRE BOMBAAAAAAAA! nascocita de VC…T. Iohannis ne vinde TARISOARA ca Coposu si Doina Cornea! Bravo psnews…
In principiu ai dreptate cu Vadim, dar nu cu psnews. Ei transmit doar stirea. Dar de ce oare Iohannis nu a iesit sa respinga public sustinerea lui Zsolt Silaghi ieri, dupa ce acesta si-a afirmat-o ??? Cred ca tocmai atitudinea asta pasiva creeaza veridicitatea oricarei afirmatii pe acest subiect.
De ce ar respinge-o ? Chiar crezi ca nu exista si chestii in programul lui cu car sa fie de acord si romanii ardeleni. Crezi ca un soi de autonomie fiscala nu le-ar prinde bine ? Mai ales dupa ultimele rezulta la alegeri crezi ca ardelenii sunt nerabdatori sa hotarasca Ponta ce autostrazi sau spitale se fac la ei ?
Te rog !
http://www.agerpres.ro/politica/2014/09/11/victor-ponta-daca-autonomie-inseamna-descentralizare-atunci-vorbim-in-acelasi-limbaj-15-01-06
papi–priveste ce se intampla in jurul tarii noastre si zonele de influenta—se incearca refacerea fostului–IMPERIU AUSTRO UNGAR—sa zica lumea ca bat campii—ce fac rusii in UNGARIA—ce reactie a avut MERKEL– fata de actiunile liderului VIKTOR ORBAN—
Si ce daca ? Ti-e ciuda ca se reface si ramai pe dinafara ?
Zise unguru` si mai ia o inghititura de bob gulas =)) Mai unguri nebuni , voi chiar credeti ca aveti sanse?
Poate vreti sa-l mancati pe atilla iar pe paine :))
doamne iarta-l,ca nu stie ce spune!se vede ca a ajuns la sapa de lemn si nu mai are medicamente!
Vadim Tudor? SURSA? va si amar
E bun si nebunu’ la ceva,acum Iohannis va trebui sa intareasca de a afirmat inainte de primul tur,ca nu va sustine o regionalizare bazata pe criterii etnice si nici vorba sa fie de acord cu autonomie pentru HarCov.Astept, chestia asta conteaza foarte mult.
Vrajala … UDMR tot la PSD le da voturile … lasa ca o sa vedeti … 😉 Neamtu tot neamt ramane , nu se da batut si nu se vinde pentru nimic … Mai degraba se vinde Ponta ( agentu sub acoperire :)) )
Măscăriciul asta este capabil sa vândă țara, ca și basescu, numai ca sa își atingă scopul! Acest disperat ca si toți trădătorii din pnl care s-au unit cu basiștii, nu realizează ca base pentru a desființa pnl-ul a ales varianta sigura și joaca la doua capete. L-au prostit pe măscărici sa candideze la președenție pentru ca în cazul în care ar reuși (absurd) acl-ul isi va numi la conducere un basist (blaga), iar dacă nu va reuși sa câștige președenția (cert) îl vor da la o parte pentru eșec si vor numi la conducerea acl un basist (blaga). Iata cum i-au fraierit pe pnl-iști! Nu va trece mult si vor schimba si denumirea partidului din pnl in pdl. ACEST COMPROMIS NU L-A ACCEPTAT ANTONESCU!
Vai rupe iohannis tara! Da’ cine a separat Romania Mica de Transilvania
Daca am ajuns sa ne luam dupa (ce a mai ramas, e dus saracul) C V Tudor am migra toti in alta tara, noroc ca mai sunt oameni care pricep ca acest om e terminat mental si lanseaza bombe de presa pentru-ca e folosit de Copy Paste. Iohanis ce ar putea face? sa-l contrazica pe C V Tudor, asta ar insemna sa se coboare la nivelulu lui.
Ce stire penala. Vadim, care cu ceva timp in urma striga sus si tare ce plagiator si nesimtit e Ponta, acuma a schimbat imediat placa. Sa va fie rusine…