Kievul a acuzat luni separatiştii proruşi că au tras cu lansatoare multiple de rachete de tip Grad asupra unui convoi de refugiaţi, în apropiere de Lugansk, provocând moartea a „numeroase” persoane, inclusiv femei şi copii.
„Rebelii au tras asupra unui convoi de refugiaţi în apropiere de Lugansk, pe drumul dintre Hriaşciuvate şi Novosvitlivka, cu (lansatoare multiple de rachete de tip) Grad şi mortiere livrate de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrei Lisenko.
„Numeroşi civili au fost ucişi, inclusiv femei şi copii”, a adăugat el.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 09.40 (09.40, ora României), a mai afirmat acesta.
Conform purtătorului de cuvânt, convoiul se deplasa printr-un coridor umanitar la nord de Lugansk, bastion al separatiştilor proruşi, pe unde peste 1.800 de persoane au fugit din acest oraş în două zile.
Localitatea Hriaşciuvate a fost recucerită de forţele ucrainene, dar rebelii au contraatacat şi convoiul s-a regăsit, luni dimineaţă, „în plină zonă de lupte”, a menţionat Lisenko.
Purtătorul de cuvânt a anunţat de asemenea că nouă soldaţi au fost ucişi şi 20 răniţi, în decurs de 24 de ore, în estul Ucrainei.
sursa: Mediafax
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News