Acuze dure pentru PDL din partea unui senator PLR

Într-un comunicat de presă remis redacției psnews.ro, senatorul Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Partidului Liberal Reformator, este de părere că acuzaţiile de fraudare a alegerilor venite din partea PDL nu sunt altceva decât fumigene, menite să distragă atenţia opiniei publice de la candidatul Klaus Iohannis, incapabil să facă faţă campaniei pentru alegerile din toamnă. Vicepreşedintele PLR consideră că, în loc să creeze teme false, cei din PDL ar trebui ca mai întâi să explice acuzaţiile de fraudă din 2009.

 

Acesta subliniază faptul că „urmaşii lui Traian Băsescu ne arată pe zi ce trece că tupeul lor este nemărginit. După ce alegerile din 2009 pentru Preşedinţia României au ridicat mari semne de întrebare, multă lume acuzând frauda din secţiile din diaspora, reprezentanţii PDL vin acum şi acuză o presupusă fraudă care ar putea avea loc la alegerile din toamnă. Disperarea, dar şi lipsa unui proiect prezidenţiabil concret şi serios, îi determină pe pedelişti să arunce în spaţiul public tot felul de bombe, care nu au nicio susţinere în realitate. Fumigenele pe care le împrăştie cei din PDL şi PNL în spaţiul public au rolul de a încerca să distragă atenţia opiniei publice de la candidatul Klaus Iohannis, care ne demonstrează pe zi ce trece că nu poate face faţă campaniei pentru alegerile prezidenţiale.”

Acesta a mai afirmat, totodată, că „în loc să creeze teme false, cei din PDL ar trebui ca, mai întâi, să explice acuzaţiile de fraudă din 2009. Nu avem cum să uităm modul destul de bizar în care s-a votat în Franţa, acolo unde era unul dintre reprezentanţii de seamă ai regimului Băsescu şi anume, Teodor Baconschi. Deşi declară că s-au dezis de Traian Băsescu, PDL reia, prin fostul prezidenţiabil, actuala umbră a lui Iohannis în lupta prezidenţială, Cătălin Predoiu, o temă pe care şi preşedintele a folosit-o de-a lungul timpului. În timpul campaniilor sale, fie pentru a scăpa de suspendare, fie pentru a ajunge preşedinte, Traian Băsescu anunţa pe unde putea că va avea loc o fraudă uriaşă şi că voturile oamenilor vor fi înşelate. Mai de fiecare dată nu a putut susţine şi cu documente aceste afirmaţii.”

„Prin preluarea practicilor specifice lui Traian Băsescu, PDL alături de noii lor parteneri de la PNL arată că vor să ducă mai departe regimul Băsescu, cu toate încercările de manipulare ale opiniei publice. De fapt, ce fac cei din PDL şi PNL este doar să confirme ceea ce ştim cu toţii, că împreună cu PMP fac jocurile politice ale lui Traian Băsescu”, a declarat senatorul Sorin Ilieşiu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: