Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, spune că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu câteva luni, în condiţiile în care autorităţile de la Sofia încearcă să îndeplinească criteriile de aderare în 2025, transmite Bloomberg.
Assen Vassilev a precizat că Bulgaria va cere un raport extraordinar de evaluare imediat ca va îndeplini criteriile, iar aderarea în luna martie sau iulie a anului următor ar fi de asemenea posibilă. Până acum, toate cele 20 de state din zona euro au făcut trecerea la moneda unică începând cu data de 1 ianuarie.
„Nu am renunţat la data de 1 ianuarie 2025”, a spus Assen Vassilev într-un interviu pentru Bloomberg. Atingerea ţintei vizând aderarea la începutul anului următor „este aproape, foarte aproape”, a spus Vassilev.
Bulgaria a fost afectată de instabilitate politică, inclusiv o succesiune de coaliţii fragile şi guverne interimare, care i-au perturbat eforturile de aderare la zona euro. Războiul din Ucraina şi criza energetică europeană de anul trecut au modificat şi ele planurile vizând respectarea ţintei de inflaţie.
Сiteste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News