Skip to content
Politică

Adevăr incomod spus chiar de ministrul Achim Irimescu: s-a TRIPLAT deficitul comercial agroalimentar România-SUA

Un adevăr incomod a fost spus chiar de către Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: deficitul comercial dintre România şi SUA s-a TRIPLAT.

Perioada luată în calcul este 2014-2015, potrivit unui comunicat trimis, vineri, PSnews.ro.

Ministrul Irimescu a primit, joi, vizita delegaţiei Departamentului pentru Agricultură din Statele Unite ale Americii (USDA Washington), condusă de secretarul adjunct Michael Scuse, alături de care s-a aflat Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

În deschiderea întâlnirii, ministrul Achim Irimescu a prezentat o serie de date semnificative privind agricultura românească, punctând apoi aspecte privind schimburile comerciale dintre cele două state.

Referindu-se la valoarea exporturilor de produse agroalimentare ale României către SUA în anul 2015, Irimescu a afirmat că aceasta a fost de 22,9 milioane de euro, în timp ce importurile din SUA au atins nivelul de 75,9 milioane de euro, înregistrându-se un deficit de 53 de milioane de euro. Astfel, comparativ cu anul 2014, importurile din Statele Unite ale Americii s-au dublat (+105,9%), în timp ce exporturile către această destinaţie au avansat cu doar 1,97%, determinand o creştere de 3,7 ori a deficitului comercial. În anul 2015, valoarea fluxurilor comerciale agroalimentare cu SUA a avut o pondere de 0,85% în comerţul exterior agroalimentar total al României și de 3,1% raportat la schimburile cu ţările terțe Uniunii Europene.

As dori să punctez un aspect foarte important, care poate marca în mod benefic colaborarea dintre ţările noastre: finalizarea procedurilor tehnice de agrementare a cărnii şi produselor din carne romanești pe piața SUA, care implică de fapt restabilirea echivalenţei sistemului de inspecție a cărnii din România cu cel al FSIS, din SUA. România ar putea exporta pe această piaţă carne de porc. Sperăm ca pe viitor, aspectele tehnice să fie îndeplinite şi carnea noastră de porc să ajungă pe mesele consumatorilor americani”, a subliniat Achim Irimescu, în discuţiile privind balanţa comercială între cele două state.

Altă temă abordată cu oficialii americani a fost cea referitoare la provocările pe care le aduc schimbările climatice asupra agriculturii, per ansamblu. În acest sens, ministrul Agriculturii s-a arătat interesat de studiile cercetătorilor americani din domeniu, dorind să identifice modalităţi de transfer a acestor cunoştinţe către fermierii români.

În opinia sa, agricultura fără cercetare ştiinţifică nu are viitor.

Îmi exprim speranța ca pe viitor proiectele comune deja demarate în domeniul cercetării şi învățământului agricol să reprezinte punctul de pornire a unei colaborări fructuoase pe toate domeniile agricole: protecția solului, agricultura ecologică, zootehnie, producția de semințe, irigații, know-how-ul managementului fermei, acestea fiind doar o parte dintre domeniile potențiale de conlucrare”, a adăugat Achim Irimescu.

La rândul lor, oficialii americani au afirmat că relaţiile comerciale cu România sunt importante şi prin prisma Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţii (TTIP) între UE şi SUA, la relaţiile economice şi sociale, adăugându-se şi dimensiunea strategică de maximă importanţă.

Totodată, membrii delegaţiei USDA au afirmat că în perspectiva schimbului de experienţă româno-american, SUA caută soluţii pentru ca studenţii români să meargă în Statele Unite ale Americii, rolul educaţiei pentru viitorul agriculturii fiind unul covârşitor. În acest context, ministrul Irimescu s-a arătat interesat de identificarea unor posibilități prin care, în viitor, absolvenţii de agronomie din România să poată merge pe o perioadă determinată în fermele din SUA, pentru a se pune la punct cu funcționarea la nivel optim a managementului fermei și a înțelege avantajele substanţiale pe care le aduce un management adecvat în dezvoltarea unei afaceri, per ansamblu, încheie comunicatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *